sâmbătă, 30 mai 2015


Cercul de Grafică


      Grupul numit “Cercul de Grafică” este o extensie a unei unitaţi de învaţământ numita Palatul Copiilor din Cluj-Napoca. S-a nascut ca o forma de asociere creative pe baza unui fond educativ comun si pe o serie de principii teoretice unitare.
      Cu toate acestea nu exista nimic programatic in concepţiile artistice , nu exista un manifest sau o declaraţie de intenţie; viziunea specifiica este rezultatul unei dezvoltari organice.
      Grupul in sine a aparut ca urmare a unui experiment, in parte social, in parte artistic; ideea care i-a animat initial formarea a fost constituirea unui univers plastic specific anumitei vârste. În general segmental de vârstă 15-19 ani nu are emanaţii artistice notabile, dar nu pentru ca nu exista o viziune specifica, ci pentru ca nu exista achiziţiile tehnice necesare unei exprimari corente.
      La această varstă domina stângăcia, exprimările plastice sunt criptice pana la limita opacităţii, cu toate acestea exista o vigoare tipica, o candoare in asumarea temelor care depaseşte arta “matura”.
      Cercul de Grafică este un hibrid, membrii sai au ajuns sa posede un bagaj tehnic decent, pastrându-şi insa prospeţimea unei viziuni nealterate de nici un fel de autocenzura. Lucrarile astfel apărute au depăşit nivelul unor exerciţii plastice devenind un produs artistic in circulaţie.


      The group named “Cercul de grafica” is an extension of an educational unit called Palatul Copiilor, based in Cluj-Napoca. It was born as a form of creative association formed on a shared educational basis and on a series of unitary theoretical principles.
      Despite that, there is nothing programmatic about the artistic conceptions, there isn’t any manifest or any declaration of intention; the specific vision is the product of an organic development. 
      The group came together as consequence of an experiment, mainly social, partly artistic; the idea that initially animated its emergence was the comprising of a plastic universe specific to a certain age class. Generally, the assemble of artists aged 15-19 doesn’t have notable artistic emanations, however this is not because a particular vision does not exist, but because the technical goods necessary for a coherent expression of self do not exist.
      Foolishness governs these ages, plastic expression is cryptic, almost opaque. In spite of that there is a typical vigor, a certain candor in the assuming of themes which surpasses “mature” art.
      Cercul de grafica is a hybrid, its members have come to possess a decent technical quota, keeping, however, the freshness of a vision unaltered by any type of self-censoring. Artworks which came to be in this way have surpassed the degree of plastic experimentation, thus becoming circulating artistic products.